Definiţia Hardness

În știința materialelor, duritatea este o măsură a rezistenței la deformarea plastică localizată indusă fie de indentarea mecanică, fie de abraziune. În general, diferitele materiale diferă prin duritate; de exemplu, metalele dure, cum ar fi titanul și beriliul, sunt mai dure decât metalele moi, cum ar fi sodiul și staniul metalic, sau lemnul și materialele plastice comune. Există diferite măsurători ale durității: duritatea la zgârieturi, duritatea indentării și duritatea la retur.

Exemple obișnuite de materie tare sunt ceramica, betonul, anumite metale și materialele superdure, care pot fi în contrast cu materia moale.

Principalele tipuri de măsurători de duritate

Există trei tipuri principale de măsurători de duritate: zgârietură, indentare și rebound. În fiecare dintre aceste clase de măsurare, există scale individuale de măsurare.

(1) Duritate la zgârieturi

Duritatea la zgârieturi este măsura cât de rezistentă este o probă la rupere sau deformare plastică permanentă din cauza frecării de la un obiect ascuțit. Principiul este că un obiect dintr-un material mai dur va zgâria un obiect dintr-un material mai moale. La testarea acoperirilor, duritatea la zgârieturi se referă la forța necesară pentru a tăia filmul către substrat. Cel mai frecvent test este scara Mohs, care este folosită în mineralogie. Un instrument pentru a face această măsurătoare este sclerometrul.

Un alt instrument folosit pentru a face aceste teste este testerul de duritate de buzunar. Acest instrument constă dintr-un braț de cântar cu marcaje gradate atașat la un cărucior cu patru roți. O unealtă de zgâriere cu o margine ascuțită este montată la un unghi predeterminat față de suprafața de testare. Pentru a-l utiliza, o greutate a masei cunoscute este adăugată la brațul cântarului la unul dintre marcajele gradate, iar unealta este apoi trasă pe suprafața de testare. Utilizarea greutății și a marcajelor permite aplicarea unei presiuni cunoscute fără a fi nevoie de utilaje complicate.

(2) Duritatea adâncirii

Duritatea de indentare măsoară rezistența unui eșantion la deformarea materialului datorită unei sarcini constante de compresie de la un obiect ascuțit. Testele pentru duritatea indentării sunt utilizate în principal în inginerie și metalurgie. Testele funcționează pe premisa de bază a măsurării dimensiunilor critice ale unei indentări lăsate de un indentor dimensionat și încărcat specific.

Scale obișnuite de duritate a indentării sunt Rockwell, Vickers, Shore și Brinell, printre altele.

(3) Duritate de rebound

Duritatea la rebound, cunoscută și sub denumirea de duritate dinamică, măsoară înălțimea „sariturii” unui ciocan cu vârf de diamant aruncat de la o înălțime fixă ​​pe un material. Acest tip de duritate este legat de elasticitate. Dispozitivul folosit pentru a efectua această măsurătoare este cunoscut sub numele de stereoscop.

Două scale care măsoară duritatea rebound sunt testul de duritate rebound Leeb și scala de duritate Bennett.

Metoda ultrasonică de impedanță de contact (UCI) determină duritatea prin măsurarea frecvenței unei tije oscilante. Tija este formată dintr-un arbore metalic cu un element vibrator și un diamant în formă de piramidă montat la un capăt.

Duritatea Vickers a materialelor tari și superdure selectate

Diamantul este cel mai dur material cunoscut până în prezent, cu o duritate Vickers în intervalul 70-150 GPa. Diamantul demonstrează atât o conductivitate termică ridicată, cât și proprietăți de izolare electrică și s-a acordat multă atenție găsirii de aplicații practice pentru acest material.

Diamantele sintetice sunt produse în scopuri industriale încă din anii 1950 și sunt utilizate într-o mare varietate de aplicații: telecomunicații, optică laser, îngrijire medicală, tăiere, șlefuire și găurire etc. Diamantele sintetice sunt, de asemenea, materia primă cheie pentru frezele PDC.

Daca sunteti interesat de freze PDC si doriti mai multe informatii si detalii, ne puteti CONTACTA telefonic sau prin posta in stanga, sau TRIMITE-NE MAIL in josul paginii.